Eveniment ROFMEX, organizat in perioada 8-10 noiembrie la Romexpo

BMF Group

Piaţa de FACILITY MANAGEMENT din România a ajuns la 3 miliarde de euro

Sectorul de facility management a câṣtigat importanṭă în ultimii ani, deoarece atât proprietarii cât ṣi property managerii, fie ei companii specializate sau resurse proprii ale beneficiarilor clădirilor, au conṣtientizat că proprietăṭile ṣi utilităṭile bine gestionate ajută companiile să funcṭioneze eficient.

Piaţa de facility management din România a ajuns la 3 miliarde de euro, o valoare semnificativă, însemnând 1.6% din PIB, dar totuşi cu potenţial de creştere având în vedere că în ţările din vestul Europei, această industrie ajunge la 4% din PIB. 

De la Cenușăreasa la Doctorul clădirilor – importanța FM-ului în viața unei clădiri

Acest domeniu în continuă expansiune este principalul responsabil de costurile de exploatare ale unei clădiri, care privite din perspectiva întregului ciclu de viaţă al acesteia, reprezină circa 80% din totalul costurilor pe ciclu de viaţă.

Dacă plecăm de la această premisă, putem spune că facility managementul este medicul care are grijă să menţină vie o proprietate şi să nu se îmbolnăvească, astfel îşi păstrează valoarea şi sustenabilitatea. Dacă nu îi acordăm atenţia cuvenită, acest serviciu poate deveni o Cenuşăreasă ignorată cu repercursiuni în businessul de bază, cât şi asupra valorii proprietăţii. 

BMF Group

Dirijorul și orchestra – Beneficiile oferite de un integrator de servicii

Chiar dacă este o industrie în care activează oameni din toate categoriile profesionale, pentru a fi eficienţi şi a gestiona corect proprietăţile, angajaţii din facility management trebuie să aibă cunoştinţe din toate domeniile – economie (raportarea zilnică), situaţii de urgenţă (riscurile la care se supun clienţii), fiscalitate si contabilitate, tehnice (mentenanţă).

Tocmai de aceea, este foarte important ca cei care implementează aceste servicii să aibă în vedere toate riscurile pentru cei care accesează proprietatea. Facility managerul este cel care dă tonul orchestrei, precum un dirijor. În acest domeniu, orchestra este formată din prestatorii de servicii care sunt responsabili de calitatea execuției lucrării.

Beneficiile oferite de un integrator de servicii sunt flexibilitate crescută, intervenţie garantată, acoperirea integrală a tuturor obiectivelor, trasabilitate, viteză de reacṭie, comunicare eficientă ṣi rapidă. 

În căutarea prințului pe cal alb….

În condițiile în care forţa de muncă în acest domeniu reprezintă un total de peste 130.000 de persoane, ceea ce înseamnă aproximativ 2,3% din forța de muncă disponibilă în România, BMF GRUP si-a asumat rolul de a fi cel mai activ susținător al industriei, luptând pentru recunoașterea importanței acestui domeniu şi fiind implicat în orice activitate ce poate duce la creșterea calității resursei umane în domeniu.

În perioada 8-10 noiembrie 2018, va avea loc Romanian Facility Management Experience Days, o inițiativă care reuneşte profesioniștii din Facility Management, fiind un prilej bun pentru prezentarea soluşiilor şi produselor dedicate acestui segment. 

Alăturați-vă celui mai important eveniment de facility management și servicii suport din Europa Centrală și de Est!

Am conceput un eveniment all-in one generator de oportunități și trenduri, o manifestare ce vizează dezvoltarea sustenabilă a do-meniilor FM și servicii suport.

Organizat ca un eveniment B2B anual, ROFMEX scoate la rampă toata gama de servicii și de solu-ții necesare asigurării unui business performant în facility management și servicii suport, de la climatizare, instalații sanitare, securitate la incendii, IT, fleet management, reciclare, tehnologii de securitate, sisteme de arhivare, gestiunea documentelor și servicii pentru construcție, curățenie și amenajare peisageră până la optimizarea locurilor de muncă și la conversia imobilelor existente în clădiri verzi.

Consultați aici tematica integrală a evenimentului: https://bit.ly/2Jrsa2b

Timp de trei zile, participanții la eveniment vor interacționa în cadrul celor cinci secțiuni componente:
1. Expoziția specializată
2. Conferința internațională
3. Evenimentele educaționale: cursuri și seminare certificate ROFMA
4. Workshopurile și prezentările de noi produse și tehnologii
5. Experience Area: simultan showroom și program de demonstrații și vizite de documentare la clădiri reprezentative din București, unde participanții văd, ating și examinează direct cele mai moderne echipamente, produse și soluții utilizate în activitățile de facility management.

Pornind de la succesul ediției desfășurate în 2017, în acest an ne propunem să dezvoltam ROFMEX, sporindu-i influența asupra pieței de FM și a mediului de afaceri din regiune.

Mai multe detalii pe www.rofmex.ro și la organizatori.

Articolul precedent32 de idei de afaceri pentru 2019
Articolul următorGratian Mihailescu – Founder, Innovator, Change Maker (UrbanizeHub)
Ce este Ideorama? De cate ori nu ati accesat site-uri fiind in cautare de idei de afaceri, satui poate sa munciti pentru alte companii? Ei bine, si eu ma numar printre aceia care au strabatut internetul in lung si lat in descoperire de noi idei. Am descoperit, ca doar fiind informat si la curent cu trend-urile in materie de afaceri, poti sa emiti pareri pertinente. Ideorama nu detine adevarul absolut, cum nici eu nu il detin, insa modelele prezentate in articole sau interviuri ale antreprenorilor din diferite domenii, pot aprinde acea scanteie creativa si te pot inspira. Cred cu tarie ca sunt oameni ce pot fi motivati de povesti, de parerile celor ce au reusit cu adevarat sau a celor ce in permanenta intreprind afaceri de succes. Bineinteles, este important cadrul geo-economic si social in care alegem sa ne dezvoltam afacerile. Daca si tu ai o poveste de afaceri interesanta si vrei sa-i inspiri si pe ceilalti, o poti face scriindu-mi pe adresa de e-mail: info@ideorama.ro. Mult succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.