Inspired Design arhitectura de interior

arhitectura de interior
Iulia Iuga-Dohmen

Nu stiu voi cum sunteti, insa partea artistica a mea m-a facut sa o aleg pe vedeta acestui articol. Sa iti decorezi caminul, biroul sau showroom-ul, inseamna sa-ti decorezi viata. Daca nu ai inclinatie catre design sau arhitectura, daca nu faci distinctie intre nuante si tonuri sau ti-e greu sa potrivesti pernele cu draperia, ori pur si simplu, nu ai timp de astfel de detalii, este cel mai indicat sa lasi specialistul sa-ti creeze atmosfera dorita. Cand urmarim sa decoram o incapere, trebuie tinut cont de estetica acelui spatiu. Adesea, ne gândim la o atmosfera pe care am vrea sa o transmitem prin mici detalii. 

In toate proiecte de amenajare a interioarelor trebuie tinut cont de felul cum patrunde lumina si de felul in care se risipeste pe pereti si pe piesele de mobilier.

Decorarea unui interior poate fi ca un puzzle gigant. Se pleaca de la o idee, se elaboreaza un plan pentru ca mai apoi sa se contruiasca un intreg mediu in jurul mai multor materiale si texturi, ajungandu-se usor la conturarea universului dorit.

Designul de interior este, intr-adevar, o disciplina care se concentreaza pe proiectarea ambientului. Un designer de interior acordă o atenție deosebită nevoilor clientilor, cum ar fi: lipsa spatiului de stocare, o problema ergonomica sau un anumit stil de respectat. El stie exact cum sa imbunatateasca viața oamenilor. Ințelegerea nevoilor clientilor este partea cea mai importantă din colaborarea intr-un anumit proiect.  Iulia Iuga-Dohmen, artist si designer de origine romana, propune sub sloganul “Inspired Design” o noua identitate spatiilor si obiectelor pe care le transforma in asa fel incat sa incante ochiul si sa nu striveasca conceptele arhitecturale. Cu o formatie in arhitectura de interior, Iulia este responsabila de nenumarate proiecte de amenajare rezidentiala, comerciala si a spatiilor de birou. De asemenea, se poate mandri cu amenajarea Resedintei private a Ambasadorului Regatului Olandei la Bucuresti, cu amenajarea saloanelor de infrumusetare Geta Voinea si elemente ale hotelului Hilton Athenee Palace si Novotel.

Pentru Iulia si in general, pentru un designer, gandirea interiorului inseamna mai mult decat piese de mobilier si draperii. Trebuie sa se tina seama de multiple aspecte cum ar fi: dorintele clientului, calitatea, incadrarea in buget, negocierea discounturilor in beneficiul clientului si supervizarea lucrarilor. Fiind designer de interior si in acelasi timp artista, Iulia Iuga-Dohmen, prin “Inspired Design”, impleteste ambele ramuri pentru a crea o atmosfera ce se potriveste identitatii sdorintele clientului. Inspired Design prezinta clientului comenzi la cheie, gata sa fie semnate si executate. 

Ii plac oamenii si natura, adora sa descopere lucruri noi care sa o inspire si astfel poate sa le transpuna in modele de design. Buna organizare si orientarea catre necesitatile clientului ii ofera posibilitatea sa contureze dorintele si necesitatile reale ale clientului.

Designul interior este deci, un domeniu creativ în care provocările tehnice sunt foarte stimulante.

Ideorama: Cum de te-ai indreptat catre arhitectura si cum ai ajuns sa alegi design-ul de interior?

Iulia Iuga-Dohmen: Ma intereseaza si ma intriga complexitatea omului, astfel am ales sa lucrez in jurul lui si pentru el. Prima mea amintire din copilarie este ca desenam doar oameni, le studiam corpul, oasele si muschii. Asa m-am indreptat catre arte plastice, apoi arhitectura de interior.

Ideorama: Cum a luat forma primul proiect si care a fost trairea in acele momente?

Iulia Iuga-Dohmen: Primul proiect a fost chiar Resedinta Ambasadorului Olandez la Bucuresti. Amenajarea a decurs in stransa legatura cu dna Ambasador si dna Consul. A fost o traire inedita! Chiar daca nu am avut experienta anterioara, am fost aleasa sa amenajez Resedinta pentru ca am stiu sa ascult dorintele si cerintele clientului meu. Si m-am descurcat foarte bine!

Ideorama: Care sunt calitățile necesare pentru a fi un bun designer de interior?

Iulia Iuga-Dohmen: Rabdare, intuitie, simt artistic, sa iti placa oamenii, sa fii deschis catre nou, sa nu te opresti din a invata si sa fii un bun communicator, coordornator (+ alte 1000 de calitati 😊 )

Ideorama: Care am putea spune ca este elementul de identitate Iulia Iuga-Dohmen? 

Iulia Iuga-Dohmen: Iulia imbunatateste calitatea vietii oamenilor si e responsabila, Iulia iubeste oamenii.

Ideorama: Ce anume este cel mai important in derularea amenajarii?

Iulia Iuga-Dohmen: comunicarea!

arhitectura de interior

Ideorama: Poate face oricine design interior?

Iulia Iuga-Dohmen: Da, oricine are interes fata de oameni, vede in spatiu, studiaza domeniul cativa ani si isi ia diploma, practica si exerseaza alaturi de un specialist, oricine are simt artistic (neaparat), cunostiinte de cromatica si stie sa deseneze.

Ideorama: Pe langa latura artistica dezvoltata, ce alte cunostinte tehnice trebuie sa detina un designer de interior?

Iulia Iuga-Dohmen: Sa stie sa lucreze in programe speciale de design si arhitectura si sa inteleaga specificatiile tehnice ale produselor si materialor, sa intelega ce inseamna santier si constructori

Ideorama: In cazul spatiilor deja existente, banuiesc ca munca este mai simpla caci lucrezi cu un teren definit, dar atunci cand ai un proiect inca in faza de constructie, colaborezi indeaproape cu cei ce se ocupa de partea electrica, sanitara, etc. Nu devine prea solicitant la un moment dat?

Iulia Iuga-Dohmen: Un designer poate realiza si partea de project management si este musai sa tina contactul cu toate partile si sa le coordoneze. Designerul devine cheia proiectului si intr-adevar este solicitant si implica multe responsabilitati, de aceea aceasta parte a proiectului nu este chiar ieftina. Mie imi plac provorarile, asadar sa preiau proiectele inca din faza de constructie.

Ideorama: Odata inceput un proiect, se poate schimba viziunea pe parcurs, astfel ajungandu-se la un design cu totul si cu totul diferit de cel initial? Sau se respecta intocmai  un plan?

Iulia Iuga-Dohmen: Pe parcursul proiectului pot interveni mici modificari in functie de spatiu si de constructor, insa se respecta designul interior propus initial.

Ideorama: Este un designer de interior accesibil tuturor?

Iulia Iuga-Dohmen: Nu este accesibil tuturor din pacate. Acest domeniu este practicat de designeri cu facultate specializata, care au investit financiar in educatia lor si in business. Este un domeniu care necesita mult timp si responsibilitati, iar designerii de interior lucreaza in programe scumpe, fac deplasari si au chiar si angajati.

Ideorama: Lucrezi cu aceeasi echipa sau se schimba pe parcurs in functie de cerintele clientilor? Cum arata oamenii din echipa ta?

Iulia Iuga-Dohmen: Echipele de lucru le aleg in functie de proiect, de bugetul clientului, de disponibilate si de abtitudinile fiecaruia. De la constructori, proiectanti, designeri, arhitecti pana la furnizori si chiar firme de curatenie.

idei de afaceri

Ideorama: Ai un sfat pentru cei ce doresc sa-si amenajeze spatiul personal?

Iulia Iuga-Dohmen: Sa caute pe internet imagini asemanatoare cu spatiu lor. De exemplu un apartament sau o casa care sunt amenajate intr-un anume stil in care ei se regasesc. Apoi sa incerce sa identifice culorile care le plac sa fie in armonie precum in pozele gasite de ei. De preferat interioarele din poze sa fie amenajate de alti designeri.

Ideorama: Care parte din proiect este preferata ta?

Iulia Iuga-Dohmen: Conceptul, adica momentul in care caut si gasesc inspiratia pentru proiect si executia lui. Iar cireasa de pe tort pentru mine este sa fac poze la final.

Ideorama: Ai un stil preferat? De unde te inspiri?

Iulia Iuga-Dohmen: Imi place stilul modern-contemporan dar si cel provencal daca vorbim de o casa; imi place si stilul natural, confortabil, primitor, usor luxuriant. Imi plac marmura, lemnul, auriul; ma inspira incontinuu alti oameni, locuri, mancaruri si bauturi, mirosuri, interioare…

design interior

Ideorama: Intr-una din pozele tale am vazut ca se incerca introducerea unei saltele imense pe balconu casei.Care a fost proiectul cel mai dificil?

Iulia Iuga-Dohmen: 😊 da, poza era exact de la proiectul casei mele in curs de amenajare. Proiect pe care il filmam episod cu episod, de la concept la finalizare. Vreau sa arat ce inseamna o amenajare de interior cu adevarat si ce provocari apar pe parcurs.

Filmuletele se pot vizuliza saptamanal pe pagina de Youtube: Inspired Design si pe pagina Facebook: Inspired Interior Design

YOUTUBE https://www.youtube.com/channel/UCl662AvgjTudSoREuCRlQ6A?view_as=subscriber 

FACEBOOK https://www.facebook.com/InspiredInteriorDesign/ 

Ideorama: Ce loc ti-ai dori sa decorezi?

Iulia Iuga-Dohmen: Inca o resedinta a unui Ambasador in afara de cea amenajata de mine a Ambasadorului Olandez la Bucuresti 😊

Ideorama: La ce tipuri de proiecte lucrezi momentan?

Iulia Iuga-Dohmen: Un proiect pentru Bitcoin Romania, un bloc de 2 etaje, un spatiu de birouri pentru Interra Tour Operator, un spatiu de birouri pentru Asociatia Betania Bacau, si bineinteles la propria mea casa. Ador sa lucrez si la proiecte rezidentiale si abia astept noi proiecte.

 

Articolul precedentInterviu Alex Gheorghiu – CCO ABC Data (platforma e-commerce B2B in IT&C)
Articolul următorIdentificarea oportunitatilor de afaceri
Ce este Ideorama? De cate ori nu ati accesat site-uri fiind in cautare de idei de afaceri, satui poate sa munciti pentru alte companii? Ei bine, si eu ma numar printre aceia care au strabatut internetul in lung si lat in descoperire de noi idei. Am descoperit, ca doar fiind informat si la curent cu trend-urile in materie de afaceri, poti sa emiti pareri pertinente. Ideorama nu detine adevarul absolut, cum nici eu nu il detin, insa modelele prezentate in articole sau interviuri ale antreprenorilor din diferite domenii, pot aprinde acea scanteie creativa si te pot inspira. Cred cu tarie ca sunt oameni ce pot fi motivati de povesti, de parerile celor ce au reusit cu adevarat sau a celor ce in permanenta intreprind afaceri de succes. Bineinteles, este important cadrul geo-economic si social in care alegem sa ne dezvoltam afacerile. Daca si tu ai o poveste de afaceri interesanta si vrei sa-i inspiri si pe ceilalti, o poti face scriindu-mi pe adresa de e-mail: info@ideorama.ro. Mult succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.