BeTrader Academy România te învață să tranzacționezi inteligent

be trader academy romania

De ceva timp încoace mi-am dorit să învăț două lucruri destul de complicate. Unul dintre ele îl reprezintă asimilarea unui limbaj de programare, iar cel de-al doilea ar fi familiarizarea sau învățarea metodelor de a tranzacționa la bursă.

Bursa, în sine, nu reprezintă un spațiu sau un loc definit ci, mai degrabă o rețea electronică care permite executarea rapidă a tranzacțiilor. Pentru urmărirea evoluției acțiunilor cotate se ține cont de indici bursieri, caz în care se poate menționa că bursa este în creștere sau în scădere. Alături de bănci, asigurări și pensii private, circuit prin care se finanțează investițiile dintr-o economie, piața de capital devine o componentă esențială a sectorului financiar.

be trader academy romania

Cred că fiecare dintre noi este preocupat de economisirea inteligentă și, mergând un pic mai aplicat, de investițiile ce ne pot oferi o securitate materială pe termen îndelungat. Spre deosebire de investițiile în proprietăți, care nu vor fi atât de ușor de vândut, acțiunile la bursă au nevoie uneori de doar câteva secunde pentru a fi tranzacționate. Pentru a începe ai nevoie de un portofoliu de acțiuni cu investiții în cât mai multe sectoare. Cu cât portofoliul este mai diversificat și echilibrat, cu atât minimizezi eventualele pierderi.

În general, pentru a investi ai nevoie de un intermediar, asta dacă nu ai suficiente noțiuni pentru a-ți gestiona singur portofoliul. Acțiunea este o părticică din capitalul unei companii, iar a deține una sau mai multe acțiuni într-o companie, îți va da calitatea de acționar. Ca investitor în acea companie ai dreptul la o parte din viitoarele câștiguri ale firmei. Acestea vor fi sub formă de dividende sau alte beneficii, precum dreptul să votezi la adunările generale ale acționarilor. Profitul vine ori din dividende, ori din diferența de preț între cumpărarea și vânzarea acestora. Ideea principală constă în identificarea stocurile de calitate, a fundamentelor pieței, stabilirea de obiective și a învață cum să obții câștiguri de capital.

Când omul de rând se gândește la bursă, face asocierea ineluctabil cu proiecția dată de filme ca Lupul de pe Wall-Street sau Billions. Pare să fie o lume în care doar cei super bogați au acces și doar costumele impecabile îi fac demni de agenți ai bursei. Piața de valori oferă nenumărate posibilități de investiți, însă când vine vorba de a face o alegere potrivită, de a cumpăra un stoc și a-l vinde, mulți apelează la un agent experimentat.

be trader academy romania

Primul pas este stabilirea valorii pe care dorești să o investești în portofoliu pentru calitățile sale: o poziție într-o piață în creștere, perspective atractive de creștere, politica de dividende sau chiar un interes speculativ. În permanență trebuie avut în minte catalizatorul sau catalizatorii care vor dirija prețul acțiunilor. În mod ideal, trebuie să cumperi o valoare de siguranță cu multiplii de evaluare care nu sunt prea mari.

Ciprian Ciceu, un român mândru că este român, a plecat încă de copil alături de familie în Belgia, construind afaceri prospere în domeniul ospitalității. Au adus pe meleagurile belgiene arome românești și au făcut cunoscute tradițiile maramureșene. Pasionat de investițiile la bursă, s-a reîntors în România pentru a face cunoscute valorile uneia dintre cele mai prestigioase academii de trading din Europa, cu sedii în Bruxelles și Londra. Ciprian oferă în cadrul BeTrader Academy România cursuri de tranzacționare la bursă, inclusiv o metodă nouă pe piața românească despre care va vorbi mai jos.

be trader academy romania

Ideorama: În ce constă inovația cursurilor din cadrul BeTrader Academy România?

Ciprian Ciceu: Inovația o reprezintă cursurile OPTIONS și FUTURES ale academiei BeTrader. Acestea sunt neprețuite din nenumărate puncte de vedere; experiența și rezultatele concrete în tranzacții ale profesorilor, explicații detaliate ale tranzacțiilor în OPTIONS, metode concrete și probate de tranzacții cu OPTIONS și FUTURES, iar mai presus de tot, inovația o reprezintă faptul că suntem singurii pe piața din România care predăm aceste cursuri în OPTIONS și avem posibilitatea să oferim o diplomă cu calificare VTCT de gradul 5, recunoscută în întreaga Europă.

Ideorama: Se spune că vara nu este sezonul stocurilor. De-a lungul istoriei s-au întâmplat mai multe evenimente care au dus la stagnarea piețelor. Ce părere ai despre acest fapt?

Ciprian Ciceu: Este adevărat că vara volatiliatea pieței este mai mică, trend-ul pieței este aproape 5-7 săptămâni pentru că o mare parte din intervenientii pieței nu sunt prezenți. Acest lucru te poate bloca la un anumit nivel al prețului și pentru câteva ore în unele tranzacții. Graficele nu se mai mișcă, totul devenind foarte robotizat. Uneori, dintr-o dată, prețul își schimbă tendința fără un motiv anume. Întâlnim acest fenomen și în decembrie, în pragul sărbătorilor de iarnă…

Ideorama: Ce vor învața cursanții și cât de bine pregătiți vor fi la sfârșitul cursului? Vor putea deja să facă tranzacții?

be trader academy romania

Ciprian Ciceu: Cursanții vor învața metodele de tranzacționare cu OPTIONS și FUTURES, iar la sfârșitul cursurilor există o perioada de practică în care cursanții vor face tranzacții pe conturi DEMO pentru a stabili nivelul fiecăruia. În urma rezulatelor obținute pe platformele Demo, li se va oferi șansa să tranzacționeze și pe platforme cu bani reali.

Ideorama: Când cineva alege să investească, cum va ști să aleagă cel mai potrivit portofoliu?

Ciprian Ciceu: Nu știu dacă există un portofoliu “perfect”, dar ce e sigur este că în momentul în care ne decidem să investim într-un anumit activ sau acțiune, trebuie să cunoaștem aproape totul despre el/ea, să ne alegem perioada în care dorim să avem acești bani blocați și rentabilitatea pe care dorim să o obținem în urma investiției. Eu personal recomand să se investească banii într-un curs care să te învețe tranzacționarea mai multor produse financiare astfel putând câștiga și când acțiunea urcă și când scade. Aceasta ca alternativă creării unui portofoliu și așteptării că valoarea acestuia să crească. Uneori, pentru ca investițiile în acțiuni să se dovedească profitabile, poate fi necesar să aștepți și cațiva ani buni.

Ideorama: Există cel puțin două posibilități. Prima, dacă dorim să economisim, depunem o anumită suma la bancă și vom ști că va fi mereu acolo, neatinsă. O a doua ar fi să îi investim. Cred ca principiul de bază al investiției este să generezi venituri suficiente pentru a contracara efectele inflației și pentru a mări capitalul disponibil. In concluzie, scopul investiției este de a plasa banii într-un activ financiar care va genera venituri sau câștiguri, ori ambele. Dacă totul merge bine, atunci putem vinde acel activ la un preț mai mare după o anumită perioadă de timp. Acestea sunt motivele pentru care oamenii aleg să investească sau poți exemplifica și altele?

Ciprian Ciceu: Acestea sunt doar posibilitățile pe care majoritatea oamenilor le cunosc în prezent. În momentul în care decizi să te lansezi în lumea bursei vei descoperi că există posibiliatați de investiții cu o rentabilitate mult mai mare decât cea oferită de bănci sau acțiuni. Aceste posibilități sunt prezentate de noi la BeTrader Academy.

be trader academy romania

Ideorama: Care sunt în opinia ta cei mai mari actori în domeniul investițiilor financiare?

Ciprian Ciceu: Personal îl apreciez pe Warren Buffet (platforma pe care tranzacționăm la Academie este deținută de societatea sa) și Jeff Bezos, de asemenea. Este foarte motivant pentru mine faptul că, în mare parte, averile lor au fost clădite într-o singură generație (nu este același lucru pentru dinastiile: Rothschild, Rockefeller, etc.). De asemenea, mari actori în domeniul investițiilor financiare sunt și Peter Lynch, Bill Gross, Henry Kravis, George Soros și, mai recent și mai cu rezonanță pentru toți sunt Elon Musk sau Bill Gates.

Ideorama: Care sunt criteriile după care ar trebui să se ghideze un viitor investitor?

Ciprian Ciceu: Criteriile constau într-o selecție bună a acțiunilor bazate pe valoare și un calcul precis pe termen scurt sau lung al rentabiliații.

Ideorama: Ai o filosofie de a investi? Ce gen de situații te atrag?

Ciprian Ciceu: E simplu. “Buy Low-Sell high”. Mă cosider un NEWS TRADER, mă atrag situațiile în care, în urma anumitor știri, îmi fac o idee rapidă despre tendința pe care o va lua piață și, atunci, dacă sunt la birou, intru în tranzacție.

be trader academy romania

Ideorama: În ce îți place să investești cel mai adesea?

Ciprian Ciceu: Deocamdată pot spune că tranzacționez mai mult decât investesc și îmi place să o fac în FUTURES pe 4 piețe diferite: DAX (bursa din Frankfurt), EUROSTOXX50, S&P500 (USA) și BOUND (piața obligațiunilor germane), iar pentru a mă “asigura”, tranzacționez OPTIONS.

Ideorama: Știu că premergător cursurilor organizezi seminarii pentru cei ce doresc să se familiarizeze cu noțiunile de trading. Ce informații vor afla participanții încă din cadrul seminarului?

Ciprian Ciceu: Pe lângă informațiile complete despre Academie, vor învața un rezumat al istoriei bursei mondiale, o introducere în lumea tranzacțiilor cu OPTIONS și FUTURES. De asemenea, îi vom sfătui cum să aleagă corect între diversele platforme de tranzacționare pe care le găsesc online, de pe ce site-uri să se informeze și ce metode de tranzacții pot avea succes pentru un începător.

Articolul precedentInceperea unei afaceri. Aspecte premergatoare
Articolul următor Andrei Mirlogeanu, fondator platforma GOiN
Ce este Ideorama? De cate ori nu ati accesat site-uri fiind in cautare de idei de afaceri, satui poate sa munciti pentru alte companii? Ei bine, si eu ma numar printre aceia care au strabatut internetul in lung si lat in descoperire de noi idei. Am descoperit, ca doar fiind informat si la curent cu trend-urile in materie de afaceri, poti sa emiti pareri pertinente. Ideorama nu detine adevarul absolut, cum nici eu nu il detin, insa modelele prezentate in articole sau interviuri ale antreprenorilor din diferite domenii, pot aprinde acea scanteie creativa si te pot inspira. Cred cu tarie ca sunt oameni ce pot fi motivati de povesti, de parerile celor ce au reusit cu adevarat sau a celor ce in permanenta intreprind afaceri de succes. Bineinteles, este important cadrul geo-economic si social in care alegem sa ne dezvoltam afacerile. Daca si tu ai o poveste de afaceri interesanta si vrei sa-i inspiri si pe ceilalti, o poti face scriindu-mi pe adresa de e-mail: info@ideorama.ro. Mult succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.